Noutăți

facebook instagram twitter youtube linkedin

betoniera la burseAm fost generaţia 1985 a Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş. Am fost - şi o spun fără falsă modestie - o generaţie de excepţie. Am fost buni prieteni, am fost uniţi şi credeam, atunci, că nimic nu ne poate despărţi. Anii ce au urmat ne-au risipit în toate colţurile ţării, chiar ale  mapamondului aş putea spune... A urmat întâlnirea de 10 ani, emoţionantă, au fost colegi pe care nu îi mai văzusem de la terminarea liceului pe care nu i-am recunoscut. Am plecat conştient că pe unii îi voi revedea peste...10 ani.

Întâlnirea de 20 de ani nu am reuşit să o organizăm în anul 2005 însă pentru întâlnirea de 25 de ani au luat iniţiativa Adi Ciorna şi Zamfir Teodor  care au reuşit să ne mobilizeze să organizăm o întâlnire ce a demarat atipic. Nu ne-am întâlnit la liceu, ci pe un şantier al organizaţiei Habitat...    din care aceştia făceau parte, unde am participat ca voluntari, absolvenţi şi profesori, femei şi bărbaţi  la ridicarea unei case pentru o familie în nevoie. Pentru mine acesta a fost punctul de plecare pentru ceva care avea să ne unească, a fost cimentarea comitetului de iniţiativă care am decis să acordăm primele burse de merit pentru câteva discipline elevilor cu rezultate deosebite. Am decis ca în amintirea şi respectul foştilor noştri profesori decedaţi: profesor Milan Martinov (limba română), profesor Florian Ban (matematică) şi profesor Gavril Hădăreanu (ştiinţe sociale)  aceste burse să le poarte numele.  Prin aceste burse vrem să promovăm excelenţa aşa cum au promovat-o foştii noştri profesori la timpul lor şi aşa cum ne-au învăţat şi pe noi.

samuil vulcan burseA fost momentul în care mi-am spus că vreau să fac şi eu ceva pentru liceul care m-a format. Împreună cu fratele meu care locuieşte acum în Elveţia, am sponsorizat în fiecare an o bursă de merit, am participat la renovarea fostei noastre clase, mă voi implica în editarea revistei  şi va rog să mă credeti că toate acestea  mi-au umplut inima de bucurie. Am reînnodat legătura cu unii dintre foștii colegi după ... 25 de ani şi am participat împreună la acţiuni legate de liceu şi nu numai.

Ultimii 5 ani au fost aşa cum ştie şi simte fiecare, ani de criză. Cu toate acestea, am încercat să particip la fiecare acţiune caritabilă, atât cât timpul mi-a permis, pentru a pune o piatră la temelia prestigiului Liceului „Samuil Vulcan”. Recunosc - şi toti trebuie să recunoaștem - că meritul principal este al lui Adrian Ciorna, care a ştiut şi ştie să ne capaciteze în a face fiecare  ceva pentru liceu.  Aştept ca toţi absolvenţii de „Samuil Vulcan” să treacă peste indiferență, fiecare suntem ocupaţi, capitalismul  înseamnă viteză, dar la un moment dat trebuia să ne oprim, să ne aducem aminte de anii de liceu şi să încercăm să facem ceva pentru liceul nostru. Cei care nu pot aduce un aport financiar, pot contribui scriind de exemplu  un articol în revistă sau măcar cu un gând bun pentru cei ce continuă truda foştilor noştri profesori. Încă îi aştept pe cei care vor şi pot, pe cei care au timpul şi disponibilitatea sufletească să ni se alăture. Nu uitaţi că am fost toţi elevi ai Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş!

Horia Ban, absolvent 1985 matematică-fizică, clasa profesor Ban T. Florian

 

 

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.