Noutăți

facebook instagram twitter youtube linkedin

Şcoala ctitorită de Samuil Vulcan, episcop greco-catolic care a înţeles valoarea şi impactul pe termen lung al educaţiei copiilor şi tinerilor români din Transilvania, ne-a ajutat pe generaţia 1985 de absolvenţi să ne formăm ca şi adolescenţi liceeni iar apoi să ne îndreptăm paşii spre centre universitare de prestigiu ale României. După obicei, la reunirea noastră, noi, absolvenţii ne bucurăm - la întâlniri de 10, 20, 25 sau 50 de ani – iar lecţia de dirigenţie, trecerea cu un sentiment pios la mormintele profesorilor dispăruţi sau petrecerea de sâmbăta seara sunt prilejuri de rememorare a unui timp trecut special şi drag nouă.

În primăvara anului 2010, un comitet iniţiat de Zamfir Todor şi subsemnatul la care au subscris Călin Moş, Horia Degău, Claudia (Iştoc) Turc, Daniel Nicolae, Horia Ban, Anca Fuliaş, Tibi Waxmann şi Cristina Birta au propus un program de burse de merit pe discipline de studiu în amintirea profesorilor noştri decedaţi. Am avut emoţii... planificasem să adunăm banii de burse prin includerea în costul participării la întâlnirea de 25 de ani şi nu ştiam ce va ieşi... Cu un efort de promovare intens, am reuşit să adunăm bani de ... 9 burse a 1.200 ron! Bursele profesor Milan Martinov (limba română), profesor Florian Ban (matematică) şi profesor Gavril Hădăreanu (ştiinţe sociale) au fost paşii pionier ai programului nostru anual.

Astfel a luat naştere un program care cu ajutorul lui Dumnezeu durează până azi şi dacă în 2010 a acordat 3 burse, în 2018 a acordat 11 burse, adăugând burse la aproape toate disciplinele, incluzând și disciplinele informatică, istorie, geografie, limba engleză, limba franceză, științe sociale, muzica, religie, etc. Am fost foarte încurajaţi de conducerea CNSV atunci prin directorul prof. Traian Stanciu, fostul director adjunct, prof. Claudia Buran și acum de actualul director prof. Mihaela Ilieș și directorul adjunct prof. Gavra, de profesorii Liana Ojică, consilierul educațional Alina Bornuz și mulți alții. Apoi, am fost sprijiniți de Asociaţia Bunul Samaritean Beiuş cu suport logistico-financiar şi promovare. Din 2016 programul a fost extins și în alte licee. Astfel în 2018 s-au acordat 21 burse în toate 3 liceele din Beiuș precum și în Școala Gimnazială ”N.Popoviciu”-Beiuș, unde zeci de copii au primit premii pentru participări la olimpiade și concursuri. Modelul de burse de merit s-a replicat cu succes și în alte două județe unde am fost primiți cu entuziasm: C.N. ”Aurel Vlaicu”- Orăștie, C.N. ”Gheorghe Lazăr”- Sibiu.

În 2012, inginerul IT Remus Sime din Timişoara a iniţiat ca absolvent un proiect foarte frumos relatat şi el în acest buletin electronic. Programul lui este a doua iniţiativă de gen şi dovedeşte capacitatea acestora de conectare cu generaţiile curente, nevoile lor şi nevoile şcolii beiuşene. Remus are tije metalice în picioare dar a sacrificat totuşi propriul bine spre folosul unor elevi aflaţi în nevoie. El este pentru mine un exemplu formidabil de devotament şi îmi doresc să fie astfel pentru toţi cei ce citiţi aceste rânduri. Remus împreună cu asociaţia Bunul Samaritean au debutat în 2014 un parteneriat ce urmăreşte profesionalizarea şi creşterea sustenabilităţii programului de burse. Avem astfel făcut un pas mare spre a ne păstra ca şcoală românească de elită.

Revin în încheiere la ctitorul Samuil Vulcan dorind să amintesc tuturor că aveţi potenţialul de a construi pe fundamentul instituit de dânsul: contribuţii financiare la programele de burse sus menţionate, la alte programe sau împărtăşirea de idei cu aplicabilitate practică în dezvoltarea colegiului naţional. Prea puţini suntem rânduiţi să fim episcopi sau ctitori de şcoală  dar fiecare poate jertfi la an aniversar (190 ani CNSV) în folosul elevilor în nevoie sau al dezvoltării şcolii în general. Vă invit la a vă alătura nouă căci vă asigur că este spre binele copiilor, şcolii şi al ţării pe care o iubim. Vă rog să mă contactaţi la adrian.ciorna@yahoo.com sau 0722-684679 în acest sens.

 La mulţi ani, C.N. ”Samuil Vulcan”!

Adrian Ciorna, absolvent 1985, clasa profesor Ban T. Florian

Citiți aici impresiile lui Hori Ban, absolvent promoția 1985, despre do programul de burse.

 

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.