Comunicate de Presă

facebook instagram twitter youtube linkedin

grup la semn beius 2015Beiuș, 12 septembrie 2016 – Pentru al 5-lea an consecutiv se aleargă între Timișoara și Beiuș pentru educația elevilor cu puține posibilități. Remus Sime, absolvent al Liceului „Samuil Vulcan” din Beiuș este secondat de asociația Bunul Samaritean din Beiuș în perioada 17 – 18 septembrie la  a cincea ediție – jubiliară - a evenimentului sportiv Alerg pentru o Cauză”, în cadrul căruia se colectează donații pentru a acorda burse școlare unor elevi buni la învățătură, dar cu o situație financiară modestă. Beneficiarii sunt elevi ce studiază la școala unde Remus însuși a făcut studiile liceale.

Alerg pentru o Cauză a devenit un proiect la care îmi este imposibil să renunț. Primele două ediții au fost acel început provocator care, dacă reușești să-l depășești, te duce la următorul nivel: comunitatea vine în întâmpinarea ta și așteaptă inițiativa. Edițiile din anii trecuți au avut rezultate surprinzătoare – peste 50 de elevi din cadrul Colegiului Naţional Samuil Vulcan din Beiuş au primit burse în valoare de 1200 de lei fiecare, plătite în tranșe trimestriale. Anul acesta sper să colectăm fonduri pentru cel puțin 10 burse.” a spus Remus Sime.

bursierPentru fiecare ediție, elevii care au media generală peste 9.00 se pot înscrie pentru a beneficia de bursele Alerg pentru o Cauză. În urma unei evaluări, în cadrul căreia este analizată situația școlară și motivația spre studiu a tinerilor dar și situația materială a aplicanților este realizată o selecție a elevilor care, în funcție de suma totală colectată din donații, vor primi burse pentru următorul an școlar.

De anul trecut, Bunul Samaritean a debutat alături de Remus atragerea de fonduri pentru acest proiect ca și recrutarea de voluntari alergători. “Ne simțim motivați de Remus și povestea lui astfel încât să implicăm prin rețeaua proprie de contacte noi donatori, noi alergători și la ediția aceasta. Elevii beneficiari din anii trecuți ne inspiră, voluntarii alergători ne inspiră înspre perenizarea acestui frumos proiect care face școlile noastre și face România mai frumoasă. Haideți alături de Remus și alături de noi să multiplicăm acest efort valoros! spune Adrian Ciorna, președintele de la Bunul Samaritean și absolvent ca și Remus al aceleiași școli beiușene.

elena ciorna 2015 apocCa și în 2015 când a adunat 1.100 ron față de 500 propuși ca țintă, Elena Ciorna, elevă în clasa a V-a acum la C.N. Samuil Vulcan vrea să ajute un bursier. “Vreau să strâng acum 1.350 ron căci știu că e greu să mergi la școală când nu ai destui bani.” spune mica vulcanistă în vârstă de aproape 10 ani.

Cei care doresc să se alăture elevilor în nevoie și “Alerg pentru o Cauză” 2016 sunt invitaţi să facă o donaţie în următorul cont: Asociatia “Bunul Samaritean Beius” IBAN: RO83RNCB0034021802850001, SWIFT: RNCBROBU, Banca Comerciala Romana, Sucursala Beius, Str. Piata Samuil Vulcan 11, Beius, Bihor 415200. Alternativ, donațiile se pot face simplu, online via http://bunulsamaritean.galantom.ro/ unde pot alege să doneze în numele unui voluntar alergător preferat.

Detalii suplimentare despre evenimentul din acest an, precum și despre edițiile anterioare le puteți afla pe site-ul www.alergpentruocauza.ro. Pentru informații suplimentare nu ezitați să contactați asociația la telefon 0720-642238, Nikolina Ciorna. Remus Sime poate fi contactat la: sime_remus@yahoo.com, celular: 0751158198.

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.