Comunicate de Presă

facebook instagram twitter youtube linkedin

Un parteneriat Absolvenţi – Bunul Samaritean Beiuş– CT “Ioan Ciordaş”

Beiuș, 05.06.2016 - Dedicați începând cu 2010 creșterii calității învățământului și a performanței elevilor din școlile beiușene și nu numai, absovenții promoției 1985 ai C.N. “Samuil Vulcan” din Beiuș au dus din 2015 programul de burse de merit într-o altă școală veche a locului, ce tocmai a sărbătorit 130 ani de existență: Colegiul Tehnic “Ioan Ciordaș”. Asociația Bunul Samaritean din localitate, operatorul programului de burse, a acordat anul trecut prima bursă în această școală cu participarea “Generației anilor ‘90”, un mic grup de foști elevi, acum profesioniști în companii internaționale la Timișoara. 3 iunie 2016 a fost ziua în care elevi, profesori, părinți sau oaspeți au fost martorii lansării oficiale a parteneriatului asociației cu C.T. “Ioan Ciordaș” și decernării unui număr de 5 burse de merit, reprezentând cel mai mare salt de la an la an din istoria de 7 ani a programului la o școală.

Burse de merit 2016La festivitatea de absolvire a claselor a XII-a din 3 iunie a participat și decanul de vârstă al bancherilor bihoreni, Ioan Degău. Acesta a donat 2 burse de merit, la discipline tehnice, olimpicilor ce au avut rezultate bune. Asociația a răspuns invitației directorului școlii, prof. Dan Ispas, care în 2015 sublinia importanța includerii disciplinelor tehnice în procesul de recunoaștere a meritelor, alături de matematică. Dialogul cu domnul Ioan Degău, purtat de Adrian Ciorna, a generat interesul acestuia pentru bursele tehnice. “Președintele asociației noastre a fost martor vreme de peste 40 de ani - în casa familiei Degău, la sediul firmei fiilor acestuia, la sala de nunți Desira - martor al ospitalității al căldurii cu care au fost primiți mii de prieteni, cunoștințe, nuntași sau oameni necăjiți de către doamna Silvia Degău. Acesta a propus numirea unei burse în memoria doamnei Silvia. Iar pentru domeniul economic-finanțe o a doua bursă în numele domnului Ioan Degău, decan și de longevitate într-un post de director de bancă – din 1968 până în prezent.” a menționat la festivitate Nikolina Ciorna, vicepreședintele asociației.

Bursa de merit la matematică “Generația anilor ‘90” a revenit elevei Evelin Plaștin din clasa a XII-a B, prof. coordonator Crina Bercovici, bursa “Silvia Degău” elevei Cosma Alexandra, clasa a XI-a G, pentru merite aferente domeniului alimentației publice, prof. coordonator Gal Alina, bursa “Ioan Degău” elevei Pișta-Sârb Alina Tabita, cls. A XII-a A, pentru merite la științe economice, prof. coordonatori Cighir, Szatmari și Pașcalău. bursa “prof. Indrei Sabin” elevului Mihiț Claudiu, a XII-a C, olimpic la module CAD, coordonatori prof. Tudor, Monenciu, Indre, Groza și Avram. O a doua bursă de matematică a primit și Boros Dorottya, clasa a XII-a A, prof. coordinator Nicu Ile, un matematician exigent cu state vechi în școală. Fiecare a primit burse de câte 1.200 ron la sfârșitul festivității.   “Mă bucur că am primit această bursă “Ioan Degău” și m-a ambiționat să fac eforturi mai mari pentru a avea succes în viață.” a spus Alina Pișta-Sârb. Aflat lângă aceasta, bancherul a declarat cu umor: “Dacă tot ești în domeniul economic, eu încă nu mă pensionez. Doresc să păstrez acest loc până termini facultatea de științe economice și eu îți cedez cu plăcere postul. M-am săturat să tot fiu director.” Domnia sa însuși a debutat propria formare cu o școală tehnică, acum 61 de ani, cum afirma în discursul său, la sfârșitul căruia a oferit gazdei sale, prof. Dan  Ispas în dar o carte din cele 25 pe care le-a scris. Proaspăta absolventă bursieră la matematică Evelin Plaștin a spus că “Toți cei care investesc în educație merită respectați pentru că ei știu că noi suntem generația următoare și vor să dea un exemplu cât mai bun pentru ca să devenim și noi, prin ei, mai buni. Vreau să mulțumesc și doamnei profesoare Bercovici – ea a vâzut în mine potențial”. Bursa de matematică a lui Evelin a fost donată de sufletiștii absolvenți Ciprian Toma, Adrian Popa, Iulian Sferle și Tibor Fenesi - alias Generația anilor ’90. “De-a lungul timpului menirea noastră de dascăli este să ajutăm elevii și mulți dintre ei ne fac bucuria că ne răsplătesc cu astfel de rezultate. Pentru mine este o onoare că am avut-o pe Evelin ca elevă și mă bucur mult!” spune Crina Bercovici. 

Insistența absolvenților ce acum conduc instituții internaționale ori fac parte din corporații ca și Continental, în cazul celor ce au sprijinit-o pe Evelin, este dată și de concurența globală a țărilor. “Coreea de Sud a investit din 1960 încoace 5% din PIB în educație, ca și guvern iar surse private – inclusiv absolvenții – au investit alți 5%. Efortul se vede azi când în România și în lume aproape că nu este o familie care să nu aibe un produs coreean în folosință. Dezvoltăm un model de implicare al absolvenților care să aducă plus valoare educației și să încurajeze toate comunitățile acestora din țară – ca și cea de la Ioan Ciordaș - să adopte filozofia unui 5% din PIB – din surse private – spre a fi investiți inteligent în licee și în educație în general, la orice nivel. Azi e o zi de veste bună, cu personalități ca și Ioan Degău alăturându-se programului.” spune Adrian Ciorna, fondatorul programului de burse. Pentru elevi ca și Evelin, Alina, Claudiu, Alexandra ori Dorrottya se pot întrezări deja perspectivele performanței academice iar apoi profesionale și umane în general în ansamblul complex al vieții. Și vor reuși aceasta așa cum remarca la sfârșit reputatul nostru bancher dacă vor lua în considerare ingredientul “muncă, muncă și iar muncă”, ingredient care l-a caracterizat constant - decantat deja acum la zenit de carieră bancară dar și de Mecena al cărții și culturii bihorene - iar de vineri încoace și al educației și performanței liceenilor beiușeni. Nici Ioan Degău nici Adrian Ciorna ori Ciprian Toma nu doresc însă să fie singuri: absolvenții sunt așteptați alăturea căci marile proiecte de-abia de acum încolo se întrezăresc. Iar, de ce nu, unul dintre acestea să fie, peste ani, ca fiecare familie de pe planetă să aibe în casa lor cel puțin un produs românesc.

Oferim o șansă. Transferăm îndemânări. Construim un viitor mai bun.